BUCUREȘTI, 1 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Numai veşti bune am primit de 1 Mai, ziua internaţională a muncii.
Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, ne-a informat că România aproape că şi-a dublat produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în ultimii 15 ani, înregistrând o creştere de 91%, de peste 5 ori mai mare decât creşterea UE.
Numărul de salariaţi a depăşit 4,9 milioane pentru prima dată în ultimii 20 de ani, după cum arată cifrele raportate pentru luna februarie de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La rândul său, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a publicat prognoza de primăvară 2018, care prevede pentru acest an un PIB de 930 miliarde de lei, ca urmare a unei creşteri economice de 6,1%.
Aceasta înseamnă că pentru prima oară în istorie, România va depăşi pragul de 200 miliarde de euro, după ce în 2017 nivelul s-a ridicat la 858 miliarde de lei (circa 190 miliarde de euro).
Potrivit estimărilor CNP, anul viitor PIB va mai depăşi un prag, cel de 1.000 miliarde de lei (circa 217 miliarde de euro la un curs de 6,4 lei/euro, dar nu ştim ce curs vom avea în 2019).
Aşadar, muncim cu spor. Dar nu toată lumea se bucură de acest spor, pentru că veniturile nu se împart deloc uniform, majoritatea angajaţilor (aproximativ 70% din) având salarii în jurul salariului minim pe economie (puţin peste 300 euro net pe lună).
Rata sărăciei relative se ridică la 25,3%, astfel că numărul românilor consideraţi săraci după normele internaţionale depăşeşte 5 milioane, potrivit datelor INS, publicate la sfârşitul anului trecut şi preluate de Hotnews.ro.
Iar dezechlibrele se constată şi între zone, nu numai între persoane. Potrivit datelor Eurostat pe 2016, Bucureştiul are un PIB raportat la puterea de cumpărare pe cap de locuitor mai mare cu 39% decât media UE, după cum scrie publicaţia de specialitate Business Review.
În acelaşi timp însă, 3 din cele 8 regiuni ale României erau incluse în Top 20 cele mai sărace din UE: Nord-Est (36% faţă de media UE), Sud-Muntenia (46%) și Sud-Vest-Oltenia (42%).