CHIŞINĂU, 30 apr — Sputnik. Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a declarat în timpul întâlnirii cu președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, că armele nucleare nu-și au rostul în cazul în care războiul cu SUA se va încheia oficial, a relatat în cadrul unei conferințe de presă purtătorul de cuvânt al administrației președintelui sud-coreean, Yoon Chang-jung.
"Dacă întrevederile noastre cu SUA vor fi frecvente iar în viitor se va construi o relație de încredere și se va ajunge la un acord cu privire la imunitate și sfârșitul războiului, atunci care este rostul deținerii acestor arme?", l-a citat Yoon Chang-jung pe Kim Jong-un.
În același timp, oficialul sud-coreean a adăugat că liderul Coreei de Nord, "în pofida faptului că s-a pronunțat întotdeauna împotriva SUA, oamenii vor înțelege că nu el este cel care ar fi aruncat vreo bombă nucleară asupra SUA, Coreea de Sud sau statele din regiunea Oceanului Pacific".
În afară de aceasta, Kim Jong-un a anunțat că în luna mai va fi închis poligonul nuclear din Punggye-ri, iar acolo vor fi invitați experți și jurnaliști. De asemenea, el a îndemnat la neadmiterea repetării conflictelor militare în peninsula coreeană și a promis să nu facă uz de forță.
Primul summit din ultimii 10 ani ai liderilor Coreei de Sud și Coreei de Nord a avut loc pe 27 aprilie. Kim Jong-un a devenit primul lider al Coreei de Nord care a trecut de linia militară de demarcare, în zona aflată sub controlul Coreei de Sud. În urma întrevederii, liderii celor două Coreei au adoptat o declarație comună în care își manifestă intenția de a obține o denuclearizare a peninsulei Coreea și de a îmbunătăți relațiile, contribuind la o prosperitate comună și o reunificare pașnică.
Războiul din Coreea din 1950-1953 s-a încheiat prin semnarea a unui acord de pace, însă formal aceasta continua până în prezent. Anterior, președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat speranța că aceasta se va sfârșit și că intenționează să se întâlnească în viitorul apropiat cu Kim Jong-un.