Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ambasadorul Rusiei în SUA se va întâlni cu subsecretarul de stat pentru Afaceri Politice

Washington își dorește îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, acest lucru fiind comunicat în ajun de către consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate națională, John Bolton.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 apr — Sputnik. Thomas A. Shannon, subsecretar de Stat pentru Afaceri Politice al SUA, și Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA, vor avea vineri o întrevedere. Conform agendei Ministerului de Externe al SUA pentru data de 20 aprilie, întâlnirea se va desfășura cu ușile închise, informează RIA Novosti.

În ajun, în seara zilei de joi, Antonov a avut o întrevedere cu John Bolton, consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate națională. Părțile au discutat despre relațiile dintre Washington și Moscova. Totodată, Bolton a reiterat că îmbunătățirea relațiilor este în interesul și al SUA, și al Rusiei, se menționează în comunicatul Casei Albe.

UE a convins opoziția siriană să participe la negocierile de la Geneva

Relațiile dintre Rusia și țările occidentale s-au înrăutățit în legătură cu situația din Ucraina și Crimeea. Occidentul, acuzând Federația Rusă de ingerință, a introdus sancțiuni împotriva acesteia. Moscova a întreprins măsuri de răspuns, a stabilit cursul de înlocuire a importurilor și a declarat în repetate rânduri că a vorbi cu ea în limbajul sancțiunilor este contraproductiv. Rusia a mai declarat, tot în mod repetat, că nu este parte a conflictului din Ucraina, nici subiect al Acordurilor de la Minsk cu privire la reglementarea conflictelor.

Situația dintre Rusia și Occident s-a agravat pe 14 aprilie 2018, când SUA, Marea Britanie și Franța au lansat un atac cu rachete asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice. Majoritatea rachetelor, din cele 100 lansate, au fost doborâte de către sistemul sirian de apărare antiaeriană. Forțele militare ruse nu s-au implicat, însă au urmărit toate lansările. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat acest atac drept agresiune împotriva unui stat suveran, dat fiind faptul că nici experții ruși, nici populația locală nu au confirmat producerea unui atac cu arma chimică ceea ce ulterior a servit drept motiv pentru atacul cu rachete din 14 aprilie.