Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce făcea în Capitală un grup criminal din care făceau parte moldoveni și sirieni - Video

Unul dintre membrii grupării, un sirian originar din Siria, orașul Aleppo, avea studii farmaceutice și cunoștințe în domeniul substanțelor chimice.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 apr — Sputnik. Procurorii și polițiștii de investigație au destructurat o grupare criminală specializată în introducerea prin contrabandă a mijloacelor bănești, spălare de bani și punerea în circulație a semnelor bănești false.

Grupul infracțional era constituit din șapte bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 42 de ani, dintre care șase originari din sudul Republicii Moldova, iar unul din Siria, orașul Aleppo.

Incredibil: Ce "afacere" a pus pe picioare o grupare criminală din Moldova

Potrivit cauzei penale, suspecții au introdus prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova mijloacele bănești în sumă totală de 17420 de euro, sustrase de pe teritoriul Uniunii Europene, bancnotele fiind pigmentate cu vopsea de culoare roșie de sistemele de securitate ale bancomatelor de tip ATM.

Ulterior, în vederea tăinuirii și deghizării originii ilicite a mijloacelor bănești, învinuiții au creat un laborator improvizat într-un apartament din municipiul Chișinău, unde realizau depigmentarea bancnotelor cu ajutorul diferitor substanțe chimice, pentru punerea lor în circulație.

Unul dintre bănuiți, originar din Siria, avea studii farmaceutice și cunoștințe în domeniul substanțelor chimice Bărbații implicați în această activitate au fost reținuți în flagrant, în luna ianuarie curent. Ei foloseau măști antigaz, măști respiratorii și ochelari de protecție.

Cauza penală de învinuire a membrilor grupării a fost finalizată și transmisă de către procurori în judecată. Aceștia riscă închisoare de până la 15 de ani pentru contrabandă, spălare și falsificare de bani.