CHIȘINĂU, 13 apr — Sputnik. Trei bărbați au constrâns prin șantaj și violență un tânăr să le ofere 20 000 de lei. Indivizii au vârste cuprinse între 24 și 33 de ani și sunt originari din orașul Ocnița. Doi dintre ei au fost reținuți de către polițiști, iar al treilea este căutat de oamenii legii.
Cei doi bărbați au fost reținuți în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Organizate a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
La începutul lunii aprilie, victima de 23 ani a fost urcată cu forța într-o mașină și a fost dusă la un iaz din satul Naslavcea. Acolo indivizii l-au amenințat pe bărbat că îl vor bate și îl vor îneaca dacă nu semnează o recipisă prin care ar recunoaște o datorie inexistentă de 20 000 lei. În document era scris că banii urmau să fie restituți timp de două săptămâni.
La fel, victima a fost preîntâmpinată că va avea de suferit dacă se va adresa Poliției. Indivizii au fost reținuți în data de 12 aprilie, în momentul când au primit o parte din bani de la victimă.
Asupra suspecților au fost depistate și ridicate telefoane mobile și 10 000 de lei, bani primiţi de la tânăr. Dacă vor fi gășiți vinovați, cei doi indivizi riscă până la 13 ani de închisoare.