Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Implicare puternică: "Sultanul" Erdogan intervine în conflictul sirian

Turcia și-a asumat un rol major în aplanarea conflictului, recunoscut de SUA și Rusia: "E momentul să ne gândim la rănile regiunii, nu la cine e mai puternic".
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "E o ceartă de stradă, ei se ceartă ca nişte şefi de bandă — și cine plăteşte preţul?— Civilii", declara ieri premierul turc Binali Yildirim, în timpul unui discurs susţinut la Istanbul.

Premierul turc se referea la anunțurile incredibile ale lui Trump despre "rachete", dar și la răspunsurile venite din tabăra cealaltă.

"Unul spune: "Eu am rachete mai bune", altul spune: "Ba nu, eu am rachete mai bune. Hai, dacă ai curaj, lansează-le!„", amintea premierul Yildirim.

Binali Yildirim atrăgea atenția și asupra responsabilității pe care o au în aceste zile membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, nu să "se ameninţe prin postări pe Twitter".

"Nu este momentul pentru rivalitate, este momentul să ne gândim la rănile regiunii. E momentul să lăsăm deoparte cearta despre cine e mai puternic", a spus premierul turc, citat de Agerpres.

Putin, despre ultimele evoluții pe plan mondial

Desigur, declarația premierului vine în contextul complexei implicări a Turciei în conflictul Siria: prezență militară importantă pe teritoriul sirian, pretenția de a decide asupra unei regiuni aparținând de drept Siriei, dorința de a anihila "pericolul" kurd, relații tensionate cu SUA și NATO, apropierea de Rusia — și, nu în ultimul rând, puterea armatei turce.

Acum puțin timp, însuși președintele Erdogan s-a implicat. Mai précis, Casa Albă a informat că Donald Trump şi Tayyip Erdogan au discutat direct despre situaţia din Siria.

Cei doi șefi de stat "au fost de acord să menţină un dialog privind problemele din regiune", s-a grăbit să declare Casa Albă.

"Preşedintele Donald J. Trump a vorbit astăzi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre criza actuală din Siria", transmite Agerpres. „Cei doi lideri au convenit să păstreze dialogul privind situaţia".

Comunicatul Casei Albe nu oferă detalii suplimentare — dar un fapt este clar: Turcia nu s-a raliat unui atac al țărilor vestice, altfel Washington-ul ar fi anunțat această decizie.

În același timp Turcia și-a asumat un rol major în aplanarea conflictului, asigurând consultările între Rusia și NATO.

"Este în desfăşurare un dialog direct cu liderii Statului Major General al Armatei SUA", a declarat Vladimir Şamanov, Şeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat. "Prin aliaţii noştri, omologii turci, comunicările sunt verificate cu NATO".