Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Primăria Capitalei: De Paştele Blajinilor, transportul public va fi reorganizat și gratuit

Pe 15 și 16 aprilie, transportul public va fi reorganizat și gratuit până la cimitirul „Sfântul Lazăr".
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 apr — Sputnik. Primăria municipiului Chişinău a anunțat astăzi că de Paştele Blajinilor, în perioada 15-16 aprilie, transportul public va fi reorganizat și suplimentat cu mai multe unități pentru ca cetățenii să poată ajunge mai ușor în zonele unde sunt cimitire.

Cum va circula transportul public în Chișinău de Paștele Blajinilor

Astfel, transportul va fi organizat după cum urmează:

Linia suplimentară de autobuz „C" strada Vasile Alecsandri — strada Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr"), cu următorul itinerar:

Tur — strada Vasile Alecsandri, strada Alexandru cel Bun, strada Aleksandr Puşkin, strada Ierusalim, bulevardul Grigore Vieru, bulevardul Renaşterii Naţionale, strada Poştei, strada Putnei, strada Vasile Badiu, strada Doina.

Retur — strada Doina, strada Vasile Badiu, strada Calea Orheiului, bulevardul Renaşterii Naţionale, strada Albişoara, strada Vasile Alecsandri. Pe ruta de autobuz nr. „C" vor circula câte 10 autobuze pe schimb.

Linia suplimentară de autobuz „D" bulevardul Renaşterii Naţionale — strada Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr"), cu următorul itinerar:

Tur — bulevardul Renaşterii Naţionale, strada Calea Orheiului, strada Ceucari, strada Socoleni, strada Doina.

Retur - pe acelaşi traseu. Pe ruta de autobuz „D" vor circula câte 30 de autobuze pe schimb.

Linia de autobuz Nr.27 bulevardul Renaşterii Naţionale — strada Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr"), cu următorul itinerar:

Tur — bulevardul Renaşterii Naţionale, strada Tudor Vladimirescu, strada Kiev, bulevardul Moscova, strada Studenţilor, strada Socoleni, strada Doina.

Retur — pe acelaşi traseu. Pe această rută vor circula câte 10 unităţi de transport pe schimb.

De menționat că pasagerii vor circula gratuit pe liniile de autobuz „C", „D" şi Nr.27.

În acelaşi timp, pe 15 şi 16 aprilie, numărul de troleibuze de pe liniile Nr.24 şi Nr. 25 va fi stabilit după necesitate, iar microbuzele de pe liniile Nr.126, 132, 134, 154, 162, 184 şi 189 vor circula până la Cimitirul „Sfântul Lazăr".

Mesajul de Paşti al preşedintelui Moldovei: Mai multă smerenie, cumpătare și generozitate>>>

Totodată, municipalitatea informează că de Paştele Blajinilor, circulaţia transportului, cu excepţia transportului public, pe strada Doina (tronsonul cuprins între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr") va fi sistată.