Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Din întreprindere de stat în S.R.L.: Contractul de vânzare a Vestmoldtransgaz, semnat

Contractul de vânzare cumpărare a întreprinderii de stat ”Vestmoldtransgaz” a fost semnat - acum statul urmează să-și onoreze obligațiunile asumate în cadrul procesului de negocieri.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mart — Sputnik. Cabinetul de Miniștri a aprobat în cadrul ședinței de miercuri proiectul hotărârii de Guvern prin care este reconfirmată transmiterea porțiunii moldovenești a gazoductului Iași-Ungheni, domeniul privat al statului, în proprietatea Întreprinderii de Stat "Vestmoldtransgaz", inclus în capitalul social al acesteia, devenind astfel proprietatea privată a acestuia.

Potrivit notei informative, pentru efectuarea tranzacției de vânzare-cumpărare și pentru a asigura continuitatea activității întreprinderii și posibilitatea realizării în termen a proiectului investițional asumat de către cumpărător, statul urmează să îndeplinească cinci condiții suspensive, prealabil dobândirii dreptului de proprietate asupra obiectului privatizării de către cumpărător.

Cinci condiții suspensive pe care trebuie să le îndeplinească Statul

Anunțul bombă făcut de premierul Filip privind soarta companiei Vestmoldtransgaz

1. Modificarea Legii privind declararea utilității publice pentru lucrările de interes național de construcție a conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni — Chișinău care să prevadă sursa despăgubirilor datorate în urma exproprierii și să prevadă ca nu e necesară parcurgerea procedurii prealabile de negociere de către Vestmoldtransgaz cu proprietarii terenurilor afectate precum și să prevadă derogările necesare pentru obținerea autorizației de construire și să asigure condițiile necesare pentru începerea lucrărilor.

2. Obținerea din partea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a acordului necondiționat cu privire la reorganizarea Vestmoldtransgaz în societate cu răspundere limitată, cu menținerea licenței de transport al gazelor naturale în condițiile de la data acordării acesteia.

3. Obținerea unui punct de vedere oficial din partea Consiliului Concurenței cu privire la eventuale notificări și/sau aprobări necesare pentru transferul dreptului de proprietate asupra "Vestmoldtransgaz" la cumpărător.

4. Emiterea de către autoritățile competente din Republica Moldova a autorizației de construire în numele "Vestmoldtransgaz" pentru executarea tuturor lucrărilor aferente conductei de transportare a gazelor naturale pe direcția Ungheni — Chișinău, precum și a oricăror alte autorizații necesare în acest scop, în condiții satisfăcătoare pentru cumpărător.

5. Asigurarea în beneficiul "Vestmoldtransgaz" a drepturilor de uz și servitute asupra tuturor terenurilor afectate de gazoductul existent, efectuarea formalităților de scoatere din circuitul agricol și a oricăror alte demersuri necesare care să asigure folosința acestor terenuri, precum și înscrierea acestor drepturi în Registrul bunurilor imobile în beneficiul "Vestmoldtransgaz".

Moldoveni din zeci de localități, expropriați din cauza gazoductului Ungheni-Chișinău>>>

Ulterior, cumpărătorul va depune prețul integral la un cont bancar special (cont de escrow) la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, iar la momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute în contract, anterior transferului de proprietate a bunului privatizat la cumpărător, banca comercială unde va fi deschis contul de escrow, va elibera banii către vânzător.

În aceeași zi, Contractul de vânzare-cumpărare a Întreprinderii de Stat „Vestmoldtransgaz" a fost semnat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Agenția Proprietății Publice și Societatea cu Răspundere Limitată „Eurotransgaz".