Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Cazul Skripal - necesar Marii Britanii pentru revenirea la Uniunea Europeană?

Ipoteză interesantă lansată de diplomatul Adrian Năstase. Care sunt dedesubturile întregului plan.
Sputnik

BUCUREŞTI, 29 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Ce se ascunde în spatele cazului Skripal şi a solicitării Marii Britanii făcută către NATO şi UE de a se solidariza? Sunt interese de natură geostrategică la mijloc sau doar un joc de putere al englezilor?

Reacția Ambasadei Ruse la București în cazul Skripal: Este o nebunie politică colectivă

Iată câteva întrebări la care fostul ministru de Externe, diplomatul Adrian Năstase, răspunde, printr-un articol postat pe blogul său şi intitulat extrem de sugestiv „A început al doilea Război Rece".

Năstase spune exact ceea ce a reprezentat, încă de la început, cazul Skripal: schimbări majore pe harta geopolitică prin…"dimensiunea emoţională imensă indusă de autorităţile britanice".

„Reţeta" apelării la emoţii a mai fost folosită, cu mare succes mediatic, şi în cazul Litvinenko. Vi-l amintiţi, desigur, livid, pe un pat de spital…

Acest caz „pare să anunţe intrarea oficială în cel de-al doilea Război Rece", precizează diplomatul, care îşi exprimă nedumerirea privind faptul că britanicii nu au folosit procedurile şi termenele prevăzute în „Convenţia de eliminare a armelor chimice" şi nici graba de a escalada conflictul prin expulzarea rapidă a celor 23 de diplomaţi ruşi.

„În definitiv, Theresa May ar fi putut să-şi aducă aminte de situaţia delicată a lui Tony Blair, acuzat că a pornit războiul din 2003 împotriva Irakului pe baza unor fotografii trucate prezentate de Colin Powell la ONU", a menţionat Năstase.

De ce, însă, Marea Britanie a solicitat decizii de solidaritate şi din partea NATO, dar şi a foştilor „colegi" din Uniunea Europeană?

Abil, Năstase nu dă un răspuns ferm la această provocare. Nici nu ar avea cum, dar ipoteza lansată de acesta este foarte credibilă.

„Sugerez o ipoteză", spune acesta, care adaugă că este posibil ca Marea Britanie să aibă nevoie de acest incident ca să justifice revenirea sa în Uniunea Europeană. Şi aceasta să fie făcută chiar împotriva referendumului de ieşire.

„În condiţiile dificultăţilor politicilor interne legate de Brexit, Theresa May poate spune, după ce membrii UE au început să expulzeze, în vrac, diplomaţi ruşi: „iată la cine putem apela atunci când avem o problemă de securitate. Trebuie, deci, să ne întoarcem!", este de părere diplomatul Adrian Năstase.

Legătura dintre Skripal, Salisbury și depozitul de arme chimice din Europa>>>

Concluzia sa este că, în acest fel, "Skripal ar putea deveni eroul revenirii Marii Britanii la Uniunea Europeană, ce-i drept, "cu preţul declanşării unui nou Război Rece".

"Din păcate, România va trebui să se gândească, din nou, la proverbul după care atunci cand elefantii se bat sau fac dragoste, iarba este cea care suferă", conchide Năstase.