Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Durere fără margini: Bunică și doi nepoți, decedați în incendiu, înmormântați la Kemerovo

Trei persoane – o bunică și doi nepoți, decedați în incendiul din Kemerovo, au fost petrecuți astăzi pe ultimul drum de rude, prieteni și locuitorii orașului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 mar — Sputnik. Trei persoane din familia Agarkov au fost petrecute pe ultimul drum, la Cimitirul Kirov din Kemerovo, informează RIA Novosti.

Nadejda Agarkova, născută în anul 1950, și cei doi nepoți ai săi — Costea de opt ani și Mașa de 10 ani, au decedat în cinematograful mall-ului Winter Cherry din Kemerovo, în urma incendiului care a izbucnit duminică. Serghei Agakov, tatăl copiilor și fiul Nadejdei, a declarart pentru RIA Novosti că membrii familiei sale au decedat din cauza asfixierii cu monoxid de carbon.

Copii în incendiu: „Spune-i mamei că am iubit-o." Texte sfâşietoare. Noi detalii

La cimitir au venit rudele, prietenii familiei Agakov, dar și mai mulți locuitori ai orașului.

Miercuri, la Kemerovo vor fi înmormântate 14 persoane care au decedat în incendiul din centrul comercial. Corpurile neînsuflețite a altor trei persoane urmează să fie investigate suplimentar în vederea identificării.

Incendiul din mall-ul Winter Cherry din Kemerovo a izbucnit duminică, la etajul superior al clădirii, unde se afla cinematograful și sălile de joc pentru copii. În urma tragediei și-au pierdut viața 64 de persoane, inclusiv 41 de copii. Printr-un decret semnat de Vladimir Putin, pe 28 martie a fost anunțată zi de doliu național în Rusia.