Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Acord Marea Britanie-UE: Ce s-a decis privind drepturile cetăţenilor UE

Marea Britanie și UE au ajuns, în mare parte, la un acord cu privire la retragerea ţării din bloc și la perioada de tranziție. Iată ce au hotărât în legătură cu drepturile cetăţenilor europeni.
Sputnik

BUCUREŞTI, 20 mart — Sputnik, Doina Crainic. Michel Barnier, negociatorul-şef din partea UE, și David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, au convenit asupra unui acord de tranziție privind Brexit, iar Barnier a precizat că acesta reprezintă un „pas decisiv" în negocierile de până acum.

„Am ajuns la un acord privind perioada de tranziție, cu privire la care Consiliul European a fost de acord, în principiu, în decembrie. Aceasta va avea o durată limitată, așa cum au cerut Marea Britanie și UE", a declarat Barnier, citat de The Telegraph.

Prim-ministrul Britanic: Un al doilea referendum pentru Brexit?

David Davis a adăugat că a fost făcut un pas decisiv prin transpunerea unei părți însemnate din raportul comun (acordul din decembrie cu privire la „divorţ") în textul legal al acordului de retragere.

„(Companiile) trebuie să îşi poată planifica viitorul cu încredere. Acum au certitudinea cu privire la termenii care se vor aplica după retragerea ţării noastre", a declarat Davis.

Încurajându-i pe adepţii Brexitului, oficialul a mai spus că părțile au convenit că Marea Britanie va putea negocia și semna propriile sale acorduri de liber schimb în perioada de tranziție.

De asemenea, pentru a obține acordul, Davis a trebuit să facă concesii privind drepturile cetățenilor. El a afirmat că perioada de tranziție se va încheia în decembrie 2020 şi, până atunci, Marea Britanie va continua să accepte libera circulație a cetăţenilor din UE, în conformitate cu normele și reglementările Uniunii Europene.

Anunţul a declanşat un salt al lirei sterline, care a crescut faţă de dolarul american, la 1.403 dolari.

Noua decizie: Cum vor putea rămâne moldovenii în Marea Britanie după Brexit

Anunţul vine după ce ministrul de Externe al Irlandei a sugerat, luni, că s-au făcut progrese în negocierile privind Brexit.

Poziţia UE este că Marea Britanie trebuie să fie de acord cu termenii privind evitarea unei frontiere „dure" între Irlanda de Nord și Republica Irlanda înainte de a semna versiunea finală a acordului de divorț și de a avansa către negocierile comerciale în aprilie.

Acordul respectiv include o clauză privind protecţia, prin care Irlanda de Nord va adopta norme și reglementări stabilite de UE pentru a preveni formarea unei astfel de frontiere, în cazul în care nu se propune o soluție mai bună din partea Marii Britanii.