Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Premieră, în Moldova va fi creat Depozitarul central unic al valorilor mobiliare

Au fost aprobate măsurile de constituire a Depozitarului central unic al valorilor mobiliare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 mart – Sputnik. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a aprobat un set de măsuri pentru înființarea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (DCU).

În perioada martie-aprilie urmează să aibă loc adunarea de constituire și înregistrarea de stat a Depozitarului central unic. Organele de conducere ale Depozitarului vor fi aprobate în cadrul adunării de constituire. Potrivit legii, Consiliul de supraveghere al Depozitarului va întruni reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei, ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare, ai Ministerului Finanțelor și ai Bursei de Valori a Moldovei.

De astăzi, vom avea altfel de lei moldovenești

În perioada de interimat, funcția de director va fi deținută de Alexandru Savva, consilier al guvernatorului BNM. În același timp, va fi organizat concursul public pentru ocuparea funcțiilor în cadrul Depozitarului, astfel încât noua instituție să-și înceapă activitatea în a doua jumătate a anului curent.

Potrivit BNM, Depozitarul este creat cu scopul de a garanta siguranța pentru proprietarii de valori mobiliare, pentru a asigura transparența și a dezvolta instrumente noi pe piețele financiare.

”Acesta va fi construit după modele similare de pe piețele financiare internaționale avansate și va contribui la atingerea obiectivului BNM de transparentizare a acționariatului în băncile licențiate”, anunță instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

DCU este creat în baza Legii cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, adoptată în anul 2016, și va fi singura instituție din Republica Moldova care va desfășura activități de evidență, depozitare și decontare a valorilor mobiliare de stat și corporative.