Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Dezvăluiri: Funcționar, despre problemele laptelui produs în Moldova

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în Republica Moldova sunt produse anual în jur de 500 de mii de tone de lapte, însă doar jumătate din acest volum este procesată pe cale industrială.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mart — Sputnik. Scandalul lactatelor care s-a declanșat în Moldova a pus societatea pe jar. Și asta pentru că în țara noastră produsele lactate sunt considerate de primă necesitate și cetățenii au tot dreptul să știe din ce sunt produse acestea.

Tot mai puține vaci în Moldova

Șeptelul vitelor în Moldova se află în declin: numărul animalelor scade, încet, dar constant, a declarat pentru Sputnik Moldova Valentin Roșca, consultant principal în cadrul Direcției Politici de Producție, Procesare și Reglementare a Calității Produselor de Origine Animalieră de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Ce se ascunde în spatele scandalului produselor lactate

Drept consecință, avem tot mai puțin lapte pentru fabricarea produselor lactate.

Potrivit funcționarului, peste 90% din vitele de lapte sunt întreținute în gospodării auxiliare, fapt ce împiedică implementarea politicilor de stat în acest sector.

„Problema constă în faptul că laptele produs în gospodăriile particulare nu este suficient de calitativ, deoarece acolo nu se aplică tehnologiile moderne și nu există utilajul corespunzător", a spus Valentin Roșca.

Conform specialistului, în Republica Moldova sunt produse anual circa 500 de mii de tone de lapte, însă doar jumătate din acest volum este procesată pe cale industrială.

Cealaltă jumătate este procesată în gospodăriile particulare.

De ce prețul la lapte este cel mai mic în Moldova

Prețul de achiziție a laptelui variază în funcție de anotimp și variază de la 3,2 până la 6,4 lei pentru un litru.

Valentin Roșca afirmă că nu se poate spune că cel mai ieftin lapte este în Moldova, deoarece există țări în care prețul la lapte este și mai mic. În opinia specialistului, problema constă în rentabilitatea vitelor de lapte.

Cum vor fi protejați consumatorii de lapte și de produse lactate

„La noi, în Republica Moldova, o vacă dă până la patru mii de litri de lapte pe an. Iar pragul rentabilității este evaluat la circa șase mii și jumătate de litri pe an. Astfel, nu este vorba de prețul mic, ci de productivitatea mică a unei vite din gospodăria privată. În fermele zootehnice cantitatea de lapte muls într-un an atinge opt-nouă mii de litri pe an. Anume aici este tot secretul", a explicat consultantul principal în domeniul produselor de origine animalieră.

Acesta a menționat că în perioada 2010-2015, în Moldova au fost acordate subvenții producătorilor pentru fiecare litru de lapte livrat.

Însă au fost depistate cazuri de contrafabricare a produsului, din care cauză în prezent politica în domeniul subvenționării creșterii animalelor producătoare de lapte este orientată spre reutilarea fermelor și achiziționarea vitelor de selecție, a declarat specialistul.