Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ideea ingenioasă a unui director de bibliotecă cu care i-a ademenit pe cititori

Într-o eră a tehnologiilor informaționale, bibliotecile clasice supraviețuiesc cu greu. Ce să facem pentru a atrage un număr cât mai mare de cititori - despre asta am discutat cu Vitalie Răileanu, critic literar și director de bibliotecă.
Sputnik
Ideea ingenioasă a unui director de bibliotecă cu care i-a momit pe cititori

Încă din momentul venirii sale în funcție, directorul Bibliotecii Publice "Onisifor Ghibu", Vitalie Răileanu, avea un vis și anume, să creeze o "academie a cărții", iar după câțiva ani a reușit să facă ceva similar proiectului la care aspira atunci. Astfel, a fost deschis "Laboratorul de cercetări literare și bibliografie din Republica Moldova", ideea fiindu-i sugerată de o studentă. Este singurul laborator de acest gen din țară, spune cu mândrie Vitalie Răileanu într-un interviu pentru Sputnik Moldova.

"Îmi amintesc că o foarte bună studentă de a mea mi-a zis odată, la ore, că bine ar fi să avem un volum în care să fie incluse toate referințele literare ce țin de un autor sau altul. Și iată așa, în șase ani de la deschiderea acestui laborator, am elaborat șase volume antologice de exegeze literare ce le sunt de mare folos studenților. Este vorba despre scriitori importanți cum ar fi, Anatol Ciocan, Nicolae Esinecnu, Grigore Vieru, Petru Cărare, niște somități ale literaturii noastre" spune criticul literar, Vitalie Răileanu.

Victoria Anna, femeia care știe să te convingă să citești o carte bună

Întrebat dacă mai are și alte modalități prin care îi atrage pe cititori, Vitalie Răileanu spune că este foarte important ca bibliotecarii, specialiști valoroși, să poată crea în aceste timpuri o relație de prietenie cu cititorul. Totodată, Vitalie Răileanu afirmă că, deși în ultimii ani bibliotecarii cu facultate în domeniul biblioteconomiei sunt tot mai puțini, aceștia sunt înlocuiți de specialiști în domeniul filologiei și astfel fac față deficitului de cadre.

Autor: Cristina Bumbu-Dănuță