Încă un cutremur puternic în Vrancea: Detaliul care surprinde

Seismul cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs noaptea trecută în județul Vrancea, fiind al doilea ca intensitate din acest an.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 feb — Sputnik. Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe Richter a fost înregistrat ieri noapte în România, la ora 23:49, fiind localizat la o adâncime de 143,1 kilometri.
Tot ieri, la ora 10:07, în Vrancea s-a produs un seism cu magnitudine de 3 grade, la o adâncime de 111,8 kilometri.

Ce prevestesc cutremurele de mică intensitate din România: O spun experții

Ceea ce surprinde la aceste două cutremure este suprapunerea aproape perfectă a epicentrelor — amândouă fiind localizate în zona localității Secuieni, județul Vrancea, diferită fiind adâncimea de producere.

Iată și coordonatele exacte, care surprind prin marea asemănare: primul epicentru a avut coordonatele la latitudine 45.6551 și longitudine 26.5657, al doilea — latidudine 45.6571 și longitudine 26.5268.

Cutremur în Vrancea

Cel mai puternic cutremur din acest an a avut magnitudinea de 3,9 grade și s-a produs pe 4 februarie în județul Buzău, Romania.

Anul trecut, cel mai puternic cutremur a fost înregistrat în zona seismică Vrancea pe 8 februarie, având magnitudinea de 5 grade pe scara Richter.