CHIȘINĂU, 17 feb – Sputnik. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că, până la finele sesiunii de primăvară-vară, aproape jumătate din personalul forului legislativ va fi redus.
Andrian Candu a anunțat, la sfârșitul sesiunii de toamnă-iarnă, despre lansarea unei ample reforme a Legislativului de la Chișinău. În urma restructurării Parlamentului va fi redus numărul personalului angajat cu aproape 40 la sută. De asemenea, cheltuielile vor fi optimizate cu aproape 35 de milioane de lei.
Speakerul a declarat că reforma Parlamentului este un subiect care va fi analizat la Biroul permanent. Acum are loc procesul de evaluare, care deja se apropie de final.
”Sunt câteva opțiuni legate de reforma parlamentului, nemijlocit legate de personal. Vom insista pe o reformă semnificativă și nu una cosmetică și care ne va da mai multă performanță, eficiență și care presupune și reducere de personal”, a declarat Candu.
Președintele Parlamentului susține că procesul de reformare a forului legislativ trebuie să se încheie până în vară.
”Vor fi calculele făcute și puse pe masa Parlamentului spre aprobare și implementate până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară”, a declarat speakerul.
Președintele Parlamentului a afirmat că reforma Guvernului a fost începutul reducerii birocrației și a cheltuielilor, iar schimbările majore vor continua și pe parcursul acestui an.