Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Tendințe în materie de automobile: Ce mașini preferă moldovenii în 2018

Chiar dacă se înregistrează anumite evoluții pozitive, piața auto din Republica Moldova rămâne cea mai slabă în ceea ce privește vânzările de mașini noi
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 feb — Sputnik. În prima lună a noului an, Republica Moldova a menținut ritmul pozitiv al vânzărilor de mașini noi înregistrat pe parcursul lui 2017, clasându-se pe locul doi printre țările din Europa cu cea mai mare creștere a vânzărilor de acest gen, informează autoblog.md.

Potrivit sursei, vânzările de mașini noi în țara noastră au înregistrat anul trecut o creștere de 31,7 procente.

Proprietarii de automobile trebuie să știe asta: Schimbare importantă din 1 martie>>>

Deși luna ianuarie este considerată printre vânzătorii de mașini una dintre cele mai slabe din an, importatorii de mașini noi din Republica Moldova au început bine anul 2018. Astfel, în perioada 1-31 ianuarie, în țara noastră s-a înregistrat o creștere de tocmai 62,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Comparând cifra cu cele înregistrate în țările membre ale Uniunea Europeană, constatăm că Republica Moldova este pe locul doi după România în ceea ce privește creșterea vânzărilor de mașini noi în ianuarie. În țara vecină creșterea a fost de 66,4%.

N-o să-ți vină să crezi: Care sunt mărcile de automobil preferate de moldoveni

De menționat că media europeană a tendințelor de vânzări pentru ianuarie 2018 este de +7,1%.

În pofida acestor tendințe, Republica Moldova rămâne în continuare cea mai mică piață din Europa, dacă ne raportăm la vânzările de mașini noi în țările din comunitatea europeană.

"Indiscutabil, creșterea de 62,3% este impresionantă, însă dacă este să privim cifra de mașini vândute, atunci aceasta a ajuns în ianuarie 2018 la 409 unități, față de 252 de mașini în 2017", subliniază sursa.

De exemplu, cea mai mică piață din Europa este Cipru unde în ianuarie 2018 au fost vândute 1.243 de mașini la o populație de 1.2 milioane de locuitori.

Cele mai populare mărci și modele în ianuarie 2018

Cel mai bine vândute mărci în țara noastră, în ianuarie curent, rămân în continuare Dacia, poziționată pe primul loc, urmată de Skoda și Toyota.

În fruntea clasamentului celor mai populare modele se situează Dacia Logan, care este urmată de Skoda Fabia și Toyota RAV-4.