Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

De astăzi, Primăria Chișinău are doi șefi noi

Primăria Chișinău are doi șefi noi, unul dintre ei a fost înlocuit anterior de Dorin Chirtoacă cu un fost coleg de clasă
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 feb – Sputnik. Din 1 februarie, în cadrul Primăriei Chișinău au început să activeze doi șefi noi. Este vorba de Veaceslav Buţ și Adrian Boldurescu.

Silvia Radu a început să-și formeze echipa cu care va conduce Chișinăul

Veaceslav Buț a fost numit de primarul general interimar al capitalei, Silvia Radu, în funcţia de şef al ÎM „Lumteh”, în locul lui Nicolae Vereșco, al cărui contract de muncă a expirat la 31 ianuarie 2018.

Adrian Boldurescu va ocupa funcția de şef la ÎM Regia de exploatare a drumurilor şi podurilor „Exdrupo”, anterior deținută de Ştefan Racu. Acesta şi-a încetat activitatea în cadrul întreprinderii în legătură cu expirarea contractului de management.

Boldurescu a mai activat anterior în Primăria Chișinău. Acesta a deținut funcția de șef al Direcției transport până în 2013, când primarul de atunci Dorin Chirtoacă a decis să-l aducă în acest post pe fostul său coleg de școală Igor Gamrețchi.