Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Dosar secret în cazul Brexit

Sputnik

CHIȘINĂU, 31 ian — Sputnik. Un raport secret ce conține o sinteză pentru guvernul May privind impactul Brexit asupra economiei britanice a fost obținut de BuzzFeed News.

Dezvăluiri: UE, ajutor secret în negocierile pentru Brexit

Documentul secret arată că, indiferent de ce vor convenie Londra și Bruxelles-ul, creșterea economică în Regatul Unit trena după ieșirea lui din Uniunea Europeană.

Potrivit estimărilor, se așteaptă ca indicatorul să scadă cu 8% în următorii cincisprezece ani, în cazul în care Marea Britanie se va retrage din UE prin „semnarea unei înțelegeri", și cu 5% — dacă Londra va negocia un „acord de liber schimb".

Chiar și în cazul unui scenariului „soft", care prevede că Marea Britanie va rămâne după Brexit pe piața Uniunii Europene, ascensiunea economică a țării se va încetinicu 2% în aceeași perioadă, constată autorii documentului.

Raportul a fost întocmit în contextul presiunii din ce în ce mai mari asupra prim-ministrului britanic Theresa May, din partea unor colegi de partid care îi cer demisia.