Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Veste bună pentru bolnavi. Ce se va schimba în acest an

Autoritățile din Moldova promit mari schimbări în sistemul de acordare a serviciilor medicale de urgență
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. Autoritățile din Moldova intenționează să procure în acest an peste 300 de ambulanțe noi. În bugetul de stat pentru procurarea acestora au fost prevăzute 273,1 de milioane de lei.

Deputații au stabilit cât va costa polița medicală în 2018

Secretarul general de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, a declarat că parcul de ambulanțe va fi reînnoit cu peste 300 de mașini. Potrivit demnitarului, în prezent mai multe ambulanțe sunt într-o stare deplorabilă. 

Mașinile vor fi procurate în cadrul Proiectului ”Asigurarea cu ambulanțe” a cărui obiectiv constă în modernizarea flotei de ambulanțe a serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească. 

În proiectul de buget pentru anul 2018 în scopul dat din contul împrumutului extern acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei sunt prevăzute 273,1 de milioane de lei.