Imperiul Habsburgic ducea o politică dură de germanizare a Bucovinei, care intra în conflict cu asociaţiile patriotice româneşti şi cu intelectuali ca Aron Pumnul sau cu idealurile de unitate ale tânărului poet Mihai Eminescu.
Primele manifestări publice ale poetului
Între 1869 şi 1872, Eminescu este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar" al Facultăţii de Filozofie și Drept, dar audiază și cursuri de la alte facultăți. Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea serbării și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare).
Aici se împrietenește cu Ioan Slavici. La Viena o cunoaște pe Veronica Micle şi începe colaborarea la „Convorbiri literare".
Participarea lui Eminescu la congresul studenţilor români de la Putna, mănăstire aflată sub ocupaţia austriacă a iritat poliţia imperială. Poliţia vieneză e pe urmele tânărului poet naţionalist Mihai Eminescu. Din arhivele Poliţiei din Viena, reiese ca domicilii ale lui Mihai Eminescu: Kollergasse-3, Dianagasse-8, şi Gartnergasse-3 (Schaumburgergasse-15), la celelalte de pe Adamgasse sau Radezkystrasse avem doar mărturii de la colegii săi, Isopescu şi Cocinski.
Poliţia austriacă şi diplomaţii austrieci au urmărit întreaga activitate a poetului în România, mai ales de când Mihai Eminescu devenise liderul Societăţii secrete „Carpaţii", care îşi propunea lupta armată a românilor ardeleni de eliberare de sub ocupaţia austriacă a Transilvaniei.
În ultimii 25 de ani s-au scris cărţi şi publicat numeroase studii ştiinţifice prin care s-a dovedit că lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de „nebun" în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianţă ale Regelui Carol I cu Austro-Ungaria şi Germania. Poetul Mihai Eminescu, ca redactor şef la Timpul, publicaţia conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianţe cu Viena şi pentru unirea Transilvaniei cu România.
Poetul Naţional era implicat activ în conducerea Societăţii secrete „Carpaţii", care se înarma pe ascuns şi acţiona pentru un război de eliberare în Ardeal. Planurile lui Mihai Eminescu îl deranjau pe Regele Carol I şi, mai ales, elita politică conservatoare şi liberală, precum şi curentul masonic pentru realizarea unei alianţe cu Germania şi Austro-Ungaria. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!" Acesta este mesajul junimistului P. P. Carp care îi transmitea de la Viena mentorului Junimii, parlamentarul Titu Maiorescu.
Comanda se va executa pe 23 iunie 1883. Eminescu avea doar 33 de ani. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a și fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămurește în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu.
„Ce voia acest tratat?", scrie Nicolae Georgescu. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat mută lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Eminescu trebuia eliminat din presă şi viaţa culturală a ţării prin înscenarea nebuniei. La instigarea cancelarului german Bismarck şi al baronului austriac Von Mayr, şeful serviciilor secrete vieneze, sediile Societăţii secrete „Carpaţii" sunt închise, iar liderii ei sunt arestaţi şi expulzaţi din ţară. Este închis ziarul L'Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din România. La fel şi Zamfir C. Arbore.
Cu poetul Mihai Eminescu, a cărui geniu era recunoscut de opinia publică, situaţia eliminării acestuia din prim planul vieţii politico-culturale era mai dificil de realizat. Pur şi simplu i s-a înscenat „nebunia". În dimineaţa zilei fatidice de 28 iunie 1883, soţia lui Slavici, gazda lui Eminescu, îi scrie lui T. Maiorescu (pseudo-protectorul) că acesta ar fi înnebunit. În aceeaşi zi, pe la ora 6.30, însoţit de ing. Simţion (un apropiat de-al său), Maiorescu se deplasează la ospiciul privat al doctorului Suţu (Soutzo) şi convin cu acesta ca Eminescu să fie internat aici, pentru o lună de zile, pentru a-l atrage în cursă, îi scrie un bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu este trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simţion, sub pretextul transmiterii unui bilet. Aici este aşteptat de haidamacii doctorului Suţu, urcat într-o dubă şi dus la ospiciu. "Acolo, nu va mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era "ocrotit" într-o casă de sănătate." (C.L. Cernăianu).
Legendarea nebuniei poetului, în conformitate cu punctul al doilea din planul acţiunii de lichidare a sa, comportă, însă, mari defecţiuni şi nu subzistă la o analiză cât de cât pertinentă, deoarece Maiorescu iniţiază acţiunea de internare în ospiciu, fără a se convinge personal dacă poetul a înnebunit sau nu şi stabileşte o anumită perioadă a şederii sale în ospiciu. În conspiraţie intră şi un ziarist şantajist şi aventurier, posibil agent al poliţiei.
Asasinarea politică a lui Eminescu
În fatidica zi de 28 iunie Mihai Eminescu, presimţind că va fi arestat la sediul societăţii secrete pleacă la Capşa, un local de lux din Bucureşti. Aici i se întinde o cursă de către jurnalistul Grigore Ventura. La Capşa, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-national" înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!". Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul, ca un agent provocator, şi îi propune să meargă împreuna la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ciudat că cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Suţu, unde avea deja rezervat un loc de dinainte.
Din această dată începe „odiseea" nebuniei lui Mihai Eminescu. Dr. Şuţu îl internează pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă datele personale şi domiciliile poetului şi ale petiţionarului. Acelaşi dr. Suţu acceptă internarea, fără un act medical subscris de doi medici, nu înştiinţează administraţia specială asupra internării, nu solicită constituirea unei comisii de medici care să-l examineze pe pacient şi nu întocmeşte buletinul medical.
Un simplu bilet de mână, scris de dr. Suţu, la 5 iulie 1883, rămâne drept certificat medical, înscris sacru, de necontestat, deşi diagnosticul iniţial este schimbat de alţi medici, iar pacientul este tratat pentru altă boală decât cea declarată de dr. Şuţu. Pentru a nu putea fi eliberat din ospiciu, Maiorescu pleacă în străinătate chiar în ziua internării poetului, astfel că rudele şi prietenii nu-l pot vizita şi nu se pot interesa de soarta sa.
După tratamente aflate în pază şi otrăvit cu injecţii cu mercur la Viena, Iaşi şi Odessa, Eminescu revine în ţară „calmat". El îşi reia activitatea poetică şi e numit chiar pe post de bibliotecar la Iaşi. Vlahuţă îl vizitează şi-l consideră perfect sănătos şi în puterea creaţiei. În ciuda teoriilor lui Titu Maiorescu şi apoi a lui George Călinescu că poetul nu a mai scris după 1883, datorită „nebuniei" sale, este fals. Eminescu a continuat să scrie poezie şi proză. Evită jurnalismul din motive demne de înţeles. Eminescu nu a fost nebun şi nici bolnav de sifilis aşa cum spun unii medici care l-au consultat. "Incomodul Eminescu trebuia înlăturat, dând astfel satisfacţie numeroşilor săi adversari, atât din interiorul dar şi din afara ţării.
Motive erau destule: Eminescu este cel care a înfierat corupţia politicienilor români în afacerea soldată cu comisioane grase a concesiunii de cale ferată Warshawsky, Kalinowsky, Horowitz, Hirschler, Rafalovitch, Boboritz si Rubinstein, culmea — toţi asistaţi de avocatul Titu Maiorescu! Dar curajosul ziarist deranjase prin articolele sale şi alte entităţi interne sau externe. Astfel, în 1879, acesta publicase în ziarul "Timpul" studiul intitulat "Chestiunea evreiască" (numerele din 24 mai, precum şi 12,13 şi 21 iunie), subiect extrem de sensibil, asupra căruia România trebuia să vegheze, ţinând cont de condiţionările impuse ţării noastre de către puterile europene, ca monedă de schimb a recunoaşterii Independenţei" așa cum scrie scriitorul Dan Toma Dulciu.
Mihai Eminescu deranja enorm interesele austro-ungaro-germane din România și trebuia înlăturat cu complicitatea mentorului său Titu Maiorescu, plătit de companiile Puterilor Centrale să le apere interesele.
Poetul Mihai Eminescu înainte să fie declarat nebun a dorit să se prezinte în fața lui dr. Eugene Schuyler, însărcinatul cu afaceri al SUA la București să depună un protest privind încălcarea libertății presei în România. Clanul Brătianu care conducea cu o mână de fier țara pentru interesele filo-germane ale lui Carol I nu l-au iertat pe Poetul Național și au acționat pentru înlăturarea de pe scena publică și declararea sa ca nebun.
În perioada 1883 — 1889, Mihai Eminescu a scris numeroase poezii foarte frumoase, din care nu reiese că acesta era "nebun". Chiar în ultimele zile, Mihai Eminescu fiind internat în Sanatoriul de boli mentale Dr. Șuțu a scris o superbă poezie "Stele-n cer", care i-a fost găsită într-un bloc notes din buzunarul de la halat după ce a murit.
Moartea poetului survine în urma lovirii cu o piatră în cap pe 15 iunie 1889 din partea unui pacient nebun în azilul unde era internat. Reanalizarea recentă a autopsiei de către doctorul Vladimir Belis, specialist în medicina legală, şi a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulaţii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia. După un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie:
"Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică".
Creierul sau, în greutate de 1490 de grame, "uitat" ulterior intenţionat la soare avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât această boala consumă materia cerebrală. În acea tristă zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea să scrie în jurnal:
"Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Suţu, de o embolie".
Sacrificarea lui Eminescu
„Nebunia" şi moartea lui Mihai Eminescu sunt creaţia unor interese politice majore ale statului român, care a încheiat în septembrie 1883 o alianţă secretă cu Austro-Ungaria şi Germania, prin care se prevedea eliminarea politicienilor şi scriitorilor români, care se opuneau proiectului de alianţă „contra naturii" a lui Carol I şi doreau un război pentru eliberarea românilor asupriţi din Ardeal.
Mihai Eminescu a fost făcut „nebun" şi apoi ucis pentru că şi-a dorit unirea tuturor românilor într-un singur stat „de la Nistru până la Tisa", fapt ce a deranjat marile puteri ale epocii şi protipendada politică de la Iaşi şi Bucureşti.
Mihai Eminescu nu putea fi târât într-un proces public că a dorit să-l asasineze pe Rege sau să fie expulzat că dorea unirea cu Ardealul, pentru că altfel indigna opinia publică românească până la revoltă. Atunci, Regele, Titu Maiorescu — „asasinul moral" al poetului — şi Poliţia au înscenat „nebunia" lui Eminescu, incluzând în complot o serie de medici, ce făceau parte din organizaţii oculte sau discrete, subordonate intereselor de stat ale lui Carol I şi ale unor lideri liberali sau conservatori. Ambasadorul german era exasperat de naționalismul lui Mihai Eminescu.
Liderii politici sau instituţiile guvernamentale, sub oblăduirea regelui filo-german Carol I, au acţionat împreună cu Viena şi reprezentanţii diplomatici imperiali ai Austriei, cu complicitatea Germaniei wilhelmine, pentru înlăturarea din viaţa publică a lui Mihai Eminescu, care deranja înţelegeri de stat secrete şi discrete la cel mai înalt nivel. Rămâne ca cercetătorii să studieze, pe viitor, arhivele poliţiei secrete austriece pentru a descoperi noi dovezi despre înscenarea „nebuniei" şi „asasinarea" poetului Mihai Eminescu, o piedică vie în calea alianţei secrete între România şi Puterile Centrale.
Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.
Opinia autorului poate să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
Sursa: NapocaNews.ro.