CHIȘINĂU, 3 ian — Sputnik. Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurori au reținut, aseară, trei inspectori din cadrul Batalionului de patrulare Sud. Poliţiştii sunt bănuiţi de corupere pasivă şi își vor petrece următoarele 72 de ore în izolator.
Potrivit denunţătorului, unul dintre inspectori l-ar fi oprit, acum câteva zile, în timp ce ar fi condus automobilul în stare de ebrietate. Pentru a nu documenta cazul, poliţistul i-ar fi cerut 200 de dolari. Ulterior, şoferul s-a adresat la DGT Sud cu o plângere în care l-a denunţat pe poliţist, iar ofiţerii CNA au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă.
În după-amiaza zilei de ieri, în timp ce se deplasa pentru a transmite suma estorcată, denunţătorul a fost oprit de un echipaj de patrulare. În automobilul de serviciu al Poliţiei se aflau doi colegi de-ai inspectorului în cauză, care l-au convins să le transmită banii pe care îi datora colegului lor. După transmiterea banilor, aceştia au fost reţinuţi, suma estorcată fiind depistată în automobilul de serviciu. În scurt timp, a fost prins şi al treilea suspect.
Cazul este investigat sub conducerea procurorilor Anticorupţie, operaţiunea de reţinere având loc cu sprijinul Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI.