CHIȘINĂU, 10 Aprilie – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a pronunțat cu privire la armistițiul anunțat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în Ucraina.
„Armistițiul de Paște, anunțat de Rusia, are un caracter exclusiv umanitar; Paștele este o sărbătoare sfântă”, a declarat Peskov jurnaliștilor.
El a adăugat că la Kremlin au luat cunoștință de declarația lui Vladimir Zelenski potrivit căreia Ucraina va urma exemplul Rusiei, adică va susține armistițiul.
În același timp, Peskov a reamintit că Rusia, în ansamblu dorește pacea, nu un armistițiu, dar multe depind de decizia lui Zelenski.
Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse a precizat că anunțul privind armistițiul de Paște nu a fost discutat în prealabil cu Ucraina sau SUA și nu are legătură cu negocierile.
Reamintim că Vladimir Putin a anunțat armistițiul joi seara. Acesta va intra în vigoare de la ora 16:00 pe 11 aprilie până la sfârșitul zilei de 12 aprilie.