Pregătiți pentru negocieri
„Oferim autorităților de la Kiev să reînceapă negocierile, întrerupte de ei la sfârșitul anului 2022, să reia negocierile directe și fără nicio precondiție. Propunem ca acestea să înceapă fără întârziere, joia viitoare, 15 mai, la Istanbul, unde au avut loc anterior și unde au fost intrerupte”, a spus Putin.
„Și un armistițiu real care ar fi respectat nu numai de Rusia, ci și de partea ucraineană, care ar fi primul pas către o pace durabilă pe termen lung, nu un prolog pentru o continuare a conflictului armat după ce FAU vor fi reînarmate, reechipate, săpând febril tranșee și noi bastioane. Cine are nevoie de o astfel de pace?”, susține liderul rus.
Despre încetarea focului
„Repet încă o dată, am propus în mod repetat măsuri pentru o încetare a focului, nu am refuzat niciodată dialogul cu partea ucraineană”, menționează Putin.
„Experții noștri militari consideră că acestea (atacurile și încercările de invadare. - n.r.) nu au avut nicio semnificație militară, au fost efectuate exclusiv din motive politice. Inamicul a suferit pierderi foarte mari”, a mai subliniat liderul d ela Kremlin.