Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Guțul: autoritățile se ocupă cu acțiuni represive în loc să rezolve problemele energetice

Evghenia Guțul a declarat din nou că dosarul împotriva sa a fost fabricat de regimul de la putere.
Sputnik
CHIȘINĂU, 16 ian - Sputnik. Autoritățile moldovenești, în loc să se concentreze pe soluționarea problemelor energetice acute, își aruncă toate energiile pentru reprimarea opoziției, a declarat bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, după o altă ședință ordinară de judecată la Chișinău.
„În loc să ajute oamenii în sezonul rece, autoritățile târăsc reprezentanții opoziției prin instanțele de judecată. Iată ce misiune au ei”, a declarat bașcanul.
Șefa autonomiei a fost întâmpinată de susținători în fața clădirii instanței. Evghenia Guțul le-a mulțumit celor adunați pentru sprijinul acordat. Ea a remarcat că actuala sesiune a instanței a fost un alt exemplu al modului în care regimul de la putere folosește acuzații inventate și presiune politică.
„Asistăm la un adevărat proces politic. Încadrul dosarului sunt câteva zeci de volume, dar nicăieri nu apare numele meu sau a colegei mele, Popan. Se repetă situația din prima etapă, când martorii acuzării nici nu știau cine sunt eu”, a spus bașcanul.
Ea a reamintit că, conducerea Procuraturii Anticorupție i-a propus un târg - să renunțe la mandatul de bașcan al autonomiei în schimbul încetării urmăririi penale.
În loc să aibă grijă de oameni, regimul de guvernământ a lansat o politică de represiune și manipulare, a spus Guțul. Ea a spus că va continua „să lupte pentru adevăr și dreptate”.