MOSCOVA, 24 dec - Sputnik. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, la o reuniune a Knesset (parlamentului), că s-au înregistrat „anumite progrese” în negocierile privind încetarea focului în Fâșia Gaza și schimbul de ostatici.
„S-au făcut unele progrese în negocierile privind schimbul de ostatici, dar nu se știe de cât timp va fi nevoie (pentru a încheia un acord – n.d.)”, a spus Netanyahu .
A trecut mai bine de un an de la primul acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor, iar de atunci părțile au negociat prin intermediari cu diferite grade de intensitate cu privire la soarta ostaticilor rămași. Negocierile prin mediatori s-au intensificat la Cairo și Doha în ultimele săptămâni , oameni familiarizați cu chestiunea spunând că s-au făcut progrese.
Pe 7 octombrie 2023, în timpul unui atac al Hamas asupra așezărilor din sudul Israelului, radicalii au capturat peste 250 de oameni și i-au dus în Fâșia Gaza. Potrivit datelor israeliene, Hamas mai are 100 de oameni în captivitate, inclusiv cei care sunt considerați morți. În timpul diferitelor operațiuni și eforturi umanitare, 155 de persoane au fost recuperați din captivitatea Hamas, inclusiv ostaticii morți ale căror cadavre au fost scoase din sector. Ostaticii, inclusiv femei, copii și bătrâni, au fost ținuți captivi de mai bine de 14 luni. Printre ostaticii tinuti captivi se numara si doi cu cetățenie rusă.