CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Moldova va primi din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) echipament modern în valoare de 110 mii de euro pentru monitorizarea radiologică a mediului.
Acordul respectiv a fost semnat în cadrul Forumului Științei și Tehnologiilor Nucleare, care este o platformă internațională organizată sub auspiciile AIEA și care se desfășoară cu scopul de a promova dezvoltarea tehnologiilor nucleare în contextul schimbărilor climatice, abordării problemelor de sănătate, securității alimentare și susținerii dezvoltării durabile globale.
Republica Moldova a fost reprezentată la eveniment de o delegație interministerială formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Agenției Naționale pentru Reglementarea Activităților Nucleare și Radiologice (ANRANR) din cadrul Ministerului Mediului și Ambasadei Republicii Moldova la Viena.
În cadrul forumului, IGSU a semnat un acord cu AIEA, conform căruia Republica Moldova va primi sisteme moderne de monitorizare radiologică a mediului.
„Echipamentul în valoare de 110.000 de euro va contribui la îmbunătățirea capacităților instituționale ale IGSU în domeniul nuclear și radiologic și la acționarea mai eficientă în situații de urgență nucleară și radiologică”, a declarat ministerul.
Cooperarea dintre IGSU din Moldova și AIEA în domeniul dezvoltării răspunsurilor la incidente nucleare și radiologice, inclusiv în ceea ce privește gestionarea deșeurilor radioactive, continuă de aproape 30 de ani. Moldova este membru al AIEA din 1995.