CHIȘINĂU, 23 noi - Sputnik. Moldova și Turcia au semnat vineri un memorandum de înțelegere în sectorul energetic.
Este vorba în special despre schimbul de experiență în domeniul tehnologiei și al surselor regenerabile de energie, a declarat ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, care s-a întâlnit cu omologul său din Republica Moldova, Victor Parlicov, în marja Forumului Energetic de la Istanbul.
„Scopul memorandumului este de a dezvolta proiecte comune în domeniile acoperite de memorandum, cum ar fi schimbul de informații și experiență privind energia regenerabilă, eficiența energetică, vânzările de energie electrică, tehnologiile de rețele inteligente și furnizarea de gaze”, a spus Bayraktar.