CHIȘINĂU, 23 noi- Sputnik. Centrul de asamblare și reparație a cărucioarelor din cadrul Asociației Obștești „Societatea Invalizilor din Republica Moldova” va beneficia de subvenții din partea statului. În acest sens a fost votat în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Autorii inițiativi propun completarea listei instituțiilor care vor primi subvenții. În document se specifică faptul că subvențiile se vor acorda în vederea aplicării incluziunii sociale, nu doar a obiectivelor și manifestărilor culturale, așa cum prevede actualmente cadrul normativ. Inițiativa legislativă are drept scop facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la cărucioare adaptate nevoilor lor.
Centrul de asamblare și reparație (mentenanță) a cărucioarelor din cadrul Asociației Obștești „Societatea Invalizilor din Republica Moldova” se ocupă de asamblarea și expedierea cărucioarelor cu rotile pe întreg teritoriul țării, iar, în cazul defectării acestora, asigură reparația lor. De menționat că, anual, în țara noastră se importă circa 1000 de scaune cu rotile.