CHIȘINĂU, 5 nov - Sputnik. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că va continua să colaboreze cu SUA, indiferent de cine va câștiga alegerile prezidențiale.
„În ceea ce privește alegerile din SUA, indiferent de rezultat, vom lucra atât cu Kamala Harris, cât și cu Donald Trump, vom lucra pentru a păstra unitatea Alianței. Nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru, deoarece este în interesul nostru comun”, a declarat Rutte într-o conferință de presă în Germania.
El spune că SUA „nu vor repeta greșelile din trecut și nu se vor retrage din Europa”.
Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc marți. Partidul Democrat va fi reprezentat de vicepreședintele Kamala Harris, în timp ce Partidul Republican va fi reprezentat de fostul președinte Donald Trump. Votul anticipat a început în multe state.