Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Centrele multifuncționale vor lucra și în ziua alegerilor: Iată programul

Cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova vor putea solicita buletine de identitate provizorii.
Sputnik
CHIȘINĂU, 16 oct – Sputnik. Duminică 20 octombrie 2024, în ziua desfășurării alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, centrele multifuncționale vor activa conform unui program special de muncă. Acestea vor fi deschise de la ora 07:00 și vor activa până la 21:00.
Astfel, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate.
De asemenea, Agenția Servicii Publice informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că Cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 20 septembrie – 17 octombrie 2024, pot ridica actul de identitate până la data de 18 octombrie 2024 inclusiv și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.
Politică
Comisia Electorală Centrală a acreditat alți 147 de observatori
Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 273/1994 privind actele de identitate din Sistemul naţional de paşapoarte, cetăţenii Republicii Moldova cu domiciliul în Republica Moldova sunt obligaţi să deţină buletine de identitate de la vârsta de 16 ani!
Precizăm că primul buletin de identitate al cetățeanului Republicii Moldova se eliberează în mod gratuit!