Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

VMS pe piața internă de creditare a Moldovei sunt la mare căutare

Valoarea totală a tranzacțiilor de achiziționare a VMS de către persoanele fizice a depășit 78 de milioane de lei.
Sputnik
CHIȘINĂU, 28 sept - Sputnik. Prima emisiune de valori mobiliare de stat (VMS) pentru persoanele fizice din Moldova poate fi considerată una de succes, volumul indicativ al emisiunii a fost depășit, a comunicat Ministerul Finanțelor.
Pe parcursul celor zece zile alocate pentru subscriere, pe platforma electronică au fost înregistrate 815 tranzacții directe în valoare totală de 78 milioane 712,9 mii lei, precizează ministerul. Valoarea nominală a titlului de stat a fost de 100 de lei, fără a lua în calcul plafonul maxim de investiție.
Ministerul Finanțelor spune că persoanele care investesc în titluri de stat pe doi ani vor beneficia de o dobândă avantajoasă de 6% și vor fi scutite de impozitul pe profitul realizat din aceste investiții. După încheierea perioadei de subscriere, titlurile vor fi trecute în portofoliul fiecărui investitor. O dată la șase luni, investitorii vor primi un cupon cu dobânda calculată, care va fi transferat direct într-un cont de plăți, iar la sfârșitul perioadei de doi ani, investitorii vor primi titluri de stat răscumpărate la valoarea lor nominală.
Procedura de achiziționare a valorilor mobiliare de stat prin intermediul platformei electronice a fost lansată de Ministerul Finanțelor pe 16 septembrie. Aceasta oferă tuturor cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea de a investi în valori mobiliare de stat. Beneficiar poate fi orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, are un cont într-o instituție financiară din țară și o semnătură electronică.