CHIȘINĂU, 27 sept - Sputnik. Un document de intenții pentru promovarea cooperării în domeniul apărării între Moldova și Spania a fost semnat la Madrid de către șefii ministerelor apărării din cele două țări, Anatolie Nosatii și Margarita Robles.
Vizita oficială a ministrului moldovean al apărării în Spania a fost efectuată în urma invitației făcute de șeful ministerului apărării din această țară.
În cadrul întrevederii bilaterale, părțile au discutat aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării și perspectivele de consolidare a relațiilor dintre cele două ministere. De asemenea, au făcut schimb de opinii cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre și „cu privire la modul în care Regatul Spaniei ar putea sprijini Republica Moldova în aspirația sa de a-și consolida capacitatea de apărare”, informează serviciul de presă al ministerului de resort din RM.
Anatolie Nosatii a mulțumit părții spaniole pentru asistența acordată în cadrul parteneriatului bilateral, precum și pentru contribuția sa la programele Instrumentului European pentru Pace și Pachetului Individual de Sprijin al Uniunii Europene (Enhanced DCBI).
Ministrul moldovean a salutat sprijinul Spaniei privind parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova.