CHIȘINĂU, 12 sept - Sputnik. Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al Regatului Danemarcei vor încheia un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul apărării.
Avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării documentului a fost aprobat miercuri de către membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană.
„Memorandumul de înțelegere are menirea de a stabili un cadru de cooperare în domeniul apărării, în conformitate cu dreptul internațional, legislația națională a celor două state și orice tratate la care Republica Moldova și Regatul Danemarcei sunt părți”, a precizat serviciul de presă al forului legislativ.
Cooperarea este preconizată în domenii precum politica militară și de securitate, consolidarea capacităților, activitatea grupurilor mobile de instruire și caritate.
Cooperarea va include vizite, consultări, reuniuni, schimburi de opinii și seminare. În plus, ministerele apărării din Moldova și Danemarca vor putea conveni asupra altor forme de cooperare, cum ar fi dezvoltarea unui program de pace și stabilitate pentru consolidarea capacităților sectorului militar și de securitate din Moldova.
Memorandumul va fi propus pentru ratificare în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului. Acesta va fi încheiat pe o perioadă nedeterminată.