CHIȘINĂU, 3 aug - Sputnik. Transportul gazelor naturale ar putea deveni mai scump: Vestmoldtransgaz a înaintat, în acest sens, către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru majorarea tarifelor aferente.
Pentru punctele de intrare în rețeaua de transport gaze naturale de la interconectarea cu rețelele de transport gaze naturale ale statelor vecine, tariful solicitat este de 11,157 lei pe MW*h, cu 46,2% mai mare decât tariful precedent.
Pentru punctele de ieșire din rețeaua de transport al gazelor naturale către rețelele de transport al gazelor naturale ale statelor vecine interconectate, tariful solicitat este de 12,901 lei pe MW*h, ceea ce este cu 58,5% mai mare.
Iar pentru transportul gazelor naturale către consumatorii finali, tariful va crește cu 47,2%, până la 10,734 lei pe MW*h.
În cererea depusă la ANRE, Vestmoldtransgaz nu explică motivul majorării tarifelor de transport.