Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Procuratura Anticorupție va avea un nou sediu

Veronica Drăgălin își începe activitatea în calitate de șef la Procuratura Anticorupție. Foto de arhivă
Procuratura Anticorupție va avea o nouă locație în care, de acum încolo, va activa mai eficient cu corupția.
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 iul - Sputnik. Procuratura Anticorupție salută pasul semnificativ al Guvernului în identificarea unui sediu pentru Procuratura Anticorupție și angajarea eforturilor pentru a permite transferul instituției în sediul nou în cel mai scurt timp, se menționează în comunicatul instituției.
Potrivit sursei citate, identificarea unui sediu potrivit va permite angajarea personalului, va asigura funcționarea optimă a instituției și permite Procuraturii Anticorupție să răspundă la cerințele și nevoile sporite ale instituției în lupta împotriva corupției.
La 28 iunie 2024, Procurorul General a fost informat de Ministerul Justiției că s-a hotărât transferul clădirii din mun. Chișinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 26 pentru sediul Procuraturii Anticorupție.
Astfel, informează Ministerul Justiției, că până la data de 12 iulie 2024, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), instituții care se aflau în incinta acestei clădiri, s-au angajat să prezinte un plan detaliat de transfer. Corespunzător, Ministerul Justiție a solicitat și un plan detaliat de transfer al Procuraturii Anticorupție în noul sediu.
Ca urmare, la 5 iulie 2024, Procuratura Anticorupție a transmis către Procuratura Generală un plan detaliat privind modalitățile de transfer a personalului, bunurilor, arhivei, dosarelor și altor materiale din actuala locație, clădirea Centrului Național Anticorupție.
„Fără asigurarea unui sediu corespunzător în termeni cât mai restrânși, riscăm să fie blocată toată activitatea Procuraturii Anticorupție, întrucât, conform modificărilor legislative recente, suportul operativ pe dosare de corupție de nivel înalt trebuie asigurate de Procuratura Anticorupție, care nu deține suficient spațiu să angajeze peste 50 de ofițeri și alți funcționari publici pentru activitatea și obligația dată în competența sa și anume lupta împotriva corupției la cel mai înalt nivel și a proteja fondurile europene ce vor fi acordare Republicii Moldova în contextul aderării la UE”, se conchide în comunicatul Procuraturii Anticorupție .