CHIȘINĂU, 28 mai - Sputnik. Astăzi este Ziua Grănicerului în Rusia. Însă aceasta nu este sărbătorită doar în interiorul granițelor Rusiei. Grănicerii ruși (care nu sunt ca la noi polițiști de frontieră, ci mai curând soldați care păzesc hotarul) se află la datorie și în Osetia de Sud, Abhazia și Armenia.
Abhazia și Osetia de Sud.
Abhazia și Osetia de Sud au semnat un acord cu Rusia privind protecția comună a frontierei de stat la 30 aprilie 2009 - imediat după conflictul din Georgia din 2008. Lungimea frontierei de stat a Abhaziei este de peste 360 de kilometri, din care cu Georgia - aproximativ 160 de kilometri, iar secțiunea maritimă - peste 210 kilometri. Frontiera Osetiei de Sud are 465 de kilometri, dintre care 390 de kilometri cu Georgia.
Armenia.
Polițiștii de frontieră ruși servesc pe teritoriul Republicii Armenia din 1924, când a fost înființat detașamentul de frontieră Kamarli. În prezent, aceștia se află acolo în baza tratatului interstatal din 1992. Ca și în perioada sovietică, polițiștii de frontieră ruși păzesc cei 330 de kilometri de frontieră de stat a Armeniei cu Turcia și 45 de kilometri cu Iranul.