Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

PAS vrea ca mai multe categorii de activități să poată fi urmărite ca „trădate de patrie”

Parlamentul RM
Majoritatea PAS din Parlament vrea ca mai multe categorii de activități să poată fi urmărite penal ca „trădate de patrie”
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 mai - Sputnik. Articolul 337 din Codul penal al Republicii Moldova ar putea fi modificat. Mai mulți deputați PAS intenționează să înregistreze un amendament de modificare în acest sens.
Astfel, se propune ca în Codul Penal să se stipuleze că „trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat, de către un cetăţean al Republicii Moldova, împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor, este exprimată prin: trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat; spionaj; divulgare a secretului de stat; acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului.”
De asemenea, se propune introducerea unei forme suplimentare a trădării de patrie. Este vorba despre acordarea de ajutor unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanților lor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului.
Acest lucru se poate exprima inclusiv prin campanii de dezinformare, activitate organizată, într-o anumită perioadă de timp, pusă la cale pentru a realiza obiective ostile prin dezinformarea societății, activitate care este de natură să aducă atingere suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova.
Proiectul de amendament urmează a fi înregistrat și examinat în comisia de profil.
Internațional
Europa se pregătește de război cu Rusia, a declarat Orban