CHIȘINĂU, 23 mai - Sputnik. O delegație moldovenească, formată din reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului, va efectua o vizită de două zile în România. Acolo vor lua parte la lucrările Forumului privind Securitatea la Marea Neagră și în Balcani.
Viceprim-ministrul și ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, va susține un discurs în cadrul panelului de discuții „Importanța strategică a Mării Negre. De ce avem nevoie de o Mare Neagră liberă și deschisă?", în care va aborda importanța strategică și economică a regiunii Mării Negre, informează serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
În programul de lucru al ministrului de Externe, mai figurează o întâlnire și o conferință de presă comună cu omologul său român, Luminița Odobescu, precum și un interviu pentru Euronews România.
De asemenea, în perioada 23-24 mai, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va efectua o vizită în România pentru a participa la Forumul Mării Negre. Acesta, alături de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, și de președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Ștefanciuc, va fi principalul vorbitor în cadrul panelului de discuții privind integrarea europeană a Republicii Moldova și Ucrainei în actualul context european.
Cea de-a opta ediție a Forumului de Securitate la Marea Neagră și Balcani are loc în perioada 23-24 mai la București. În cadrul conferinței se va discuta despre experiența diferitelor țări în prevenirea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților din regiune. Evenimentul este organizat de New Strategy Centre cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării Naționale din România.