CHIȘINĂU, 14 mai - Sputnik. Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, va efectua, în perioada 15-16 mai, o vizită în Republica Moldova, anunță un comunicat publicat de biroul de presă al Parlamentului.
Potrivit comunicatului, oficialul ceh va fi însoțit și de alți senatori, membri ai Comisiei pentru afaceri ale Uniunii Europene, ai Comisiei pentru educație, cultură, drepturi ale omului și petiții și ai Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe.
„Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. Ulterior, cei doi președinți de parlament vor susține un briefing de presă, care este planificat pentru ziua de miercuri, 15 mai, ora 12:00”, se menționează în comunicat.
Agenda mai include vizitarea Centrului de cazare a refugiaților din Ucraina din comuna Cărpineni, raionul Hâncești.
Potrivit programului, oficialii cehi vor depune flori la Monumentul eroilor legionari cehoslovaci din Chișinău și vor merge la Muzeul Național de Istorie pentru a participa la vernisajul expoziției „Cetăți și castele din Republica Cehă”.