CHIȘINĂU, 28 aprilie - Sputnik. Ministerul Educației din Moldova examinează posibilitatea de a interzice utilizarea telefoanelor mobile în școli. Acest lucru a fost anunțat ministrul Educa'iei, Dan Perciun.
Potrivit ministrului, în prezent a fost analizată practica internațională în acest sens și au loc consultări cu directorii de școli pentru a stabili cum vor fi implementate noile modificări. Interzicerea telefoanelor mobile în școli ar putea fi introdusă în noul an școlar.
„Vrem să studiem metodele de abordare a acestei probleme în practica internațională înainte de luna septembrie. Vom discuta și cu conducerea (școlilor - n.r.), să vedem cum să lucrăm cu ea. Unde vor fi depozitate telefoanele? Cine va fi responsabil? Ce se va face în cazul în care telefonul dispare? Vrem să găsim răspunsuri la toate întrebările, să clarificăm, iar în septembrie să propunem o variantă cu care toată lumea să fie de acord", - a declarat Perciun în cadrul unei emisiuni.
Ministrul a mai precizat că, deocamdată, nu este clar dacă această măsură va fi aplicată tuturor claselor sau doar unei părți a elevilor, dar, potrivit oficialilor din educație, este necesară.