CHIȘINĂU, 25 apri- Sputnik. Rusia va prezenta în curând la Consiliului de Securitate al ONU proiectul său de rezoluție privind armele de distrugere în masă în spațiu, ținând cont de rezultatele discuției proiectului înaintat de către Statele Unite și Japonia, precum și de unele elaborări acceptabile pentru majoritatea membrilor ONU, a declarat Ministerul rus de Externe.
Anterior, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Rusia s-a opus prin veto proiectului de rezoluție al SUA și al Japoniei privind interzicerea amplasării de arme de distrugere în masă în cosmos. Ministerul rus de Externe a explicat că veto-ul s-a datorat ignorării amendamentelor propuse de Rusia, precum și a încercării SUA de a crea noi obligații juridice internaționale în domeniul securității spațiale cu ajutorul platformei Consiliului de Securitate.
„În viitorul apropiat, vom prezenta propriul nostru proiect de rezoluție la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, care va ține cont de rezultatele discuțiilor asupra documentului americano-japonez, precum și de evoluțiile existente pe această temă, aprobate de marea majoritate a statelor membre ale ONU. Așteptăm cu nerăbdare adoptarea acestuia de către Consiliul de Securitate", a declarat Ministerul rus de Externe într-un comentariu publicat pe site-ul său.