Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Parlamentul a audiat raportul anual de activitate a companiei Teleradio-Moldova

Vlad Țurcanu. Foto de arhivă
Parlamentul a luat act de Raportul de activitate al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2023
Sputnik
CHIȘINĂU, 25 apr – Sputnik. Raportul de activitate al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2023 a fost prezentat și discutat în plenul Parlamentului. Documentul conține acțiunile realizate în conformitate cu planul de acțiuni al instituției, respectând Codul serviciilor media audiovizuale, dar și informații despre executarea bugetului frunizorului public național de servicii media, transmite un comunicat al Parlamentului.
Potrivit comunicatului, televiziunea publică a oferit telespectatorilor produse informative, educative și de divertisment prin intermediul a două canale Moldova 1 (post generalist) și Moldova 2 (post cultural). Volumul de emisie la Moldova1 a fost de 8736 de ore, iar la Moldova 2 – 8760 de ore. Au fost realizate un șir de transmisiuni, inclusiv în direct, fiind reflectate evenimente de anvergură naționale și internaționale, au fost difuzate spectacole, filme, emisiuni, concerte din arhiva de aur.
„"Teleradio-Moldova" este o instituție emergentă, în dezvoltare. Cu siguranță nu mai este așa cum a fost multă vreme – subfinanțată, ignorată și influențată de factorul politic care s-a simțit la nivelul angajaților noștri, iar ceea ce am încercat să facem în doi ani și jumătate a fost să creăm o atmosferă editorială care să le dea încredere oamenilor care lucrează în instituție că lucrul lor este prețuit”, a precizat Vlad Țurcanu, director general al IP Compania „Teleradio-Moldova”.
În cadrul dezbaterilor parlamentare pe marginea acestui raport anual, deputații din opoziție au criticat actuala conducere a Teleradio-Moldova și politica editorială promovată de această instituție publică.
Deputatul Vlad Bătrîncea și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că, deși a trecut un an și șapte luni de când Moldova și-a asumat angajamentul privind abrogarea subordonării instituției publice Parlamentului, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
De asemenea, deputatul și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa transparenței decizionale și financiare în rapoartele instituției publice.
”Și aici mă refer nu doar la masa de revelion de 150.000 de lei, care pot fi justificați, dar sunt întrebări mult mai importante. De ce TRM a devenit un consumator masiv de servicii prestate de SRL-uri, de companii terțe, care, în fond, ar putea fi realizate de televiziunea publică? Avem studiouri, clădiri care pot fi utilizate deoarece s-a investit masiv – doar în anul trecut peste 130 de milioane de lei în afară de publicitate. În anul acesta, doar bugetul de stat oferă aproape 200 de milioane de lei. Adică statul, bugetul public, investește ca televiziunea publică, în loc să producă emisiuni proprii, să creeze, încheie contracte pentru anumite servicii cu un oarecare SRL cu patru oameni, pentru o sumă de aproape 2 mln. de lei”, a subliniat Vlad Batrîncea.
Totodată, Bătrîncea și-a exprimat dezacordul față de reducerea emisiunilor culturale și sportive prin creșterea numărului de talk-show-uri, astfel considerând că aceasta afectează diversitatea și calitatea ofertei media.
Tot astăzi, Parlamentul a luat act și de raportul de activitate al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al IP Compania „Teleradio-Moldova”.
„Potrivit documentului, instituția și-a axat activitatea nu doar asupra supravegherii activității Companiei „Teleradio-Moldova”, dar a și contribuit decizional la dezvoltarea furnizorului public național de servicii media. O atenție deosebită a fost acordată fluxului informațional, precum și producerii de emisiuni destinate auditoriului din mediul rural. În 2023, Consiliul s-a întrunit în 32 de ședințe de lucru în cadrul cărora a adoptat 56 de decizii, publicate pe site-ul oficial al Companiei”, se mai menționează în comunicatul Parlamentului.