Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Mass-media: UE este nemulțumită de planurile SUA de a confisca activele rusești

Presa americană a relatat că oficialii europeni refuză să confiște activele rusești.
Sputnik
CHIȘINĂU, 22 aprilie - Sputnik. Washington Post susține că oficialii europeni sunt supărați de insistența SUA privind confiscarea activelor rusești în favoarea Ucrainei, transmite RIA Novosti.
UE consideră că răspunsul Moscovei va afecta în primul rând UE și nu Statele Unite.
Potrivit WP, la reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, care au avut loc la Washington săptămâna trecută, partea americană a încercat să facă presiuni asupra oficialilor europeni cu privire la utilizarea activelor rusești blocate, în timp ce secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, s-a întâlnit cu europenii în speranța de a ajunge la un compromis.
"Oficialii europeni sunt, de asemenea, iritați de insistența Americii pe ceea ce ei consideră a fi o cale riscantă, în condițiile în care ei dețin marea majoritate a activelor și orice represalii rusești ar cădea probabil pe umerii Europei, nu ai Statelor Unite", a susținut WP.
Potrivit publicației, Europa refuză să confiște activele rusești de teamă că, făcând acest lucru, ar putea încălca dreptul internațional, ar putea submina încrederea investitorilor în euro și ar putea provoca urmări din partea Rusiei.
Sâmbătă, 20 aprilie, Camera Reprezentanților a SUA a aprobat un proiect de lege privind confiscarea activelor rusești în favoarea Ucrainei. Documentul include o interdicție privind deblocarea acestora, autoritatea de a oferi compensații Kievului folosind aceste fonduri și de a le aplica pentru reconstrucția Ucrainei.