CHIȘINĂU, 12 apr – Sputnik. Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România, a fost prelungit cu încă șase luni, până la 5 octombrie 2024.
Potrivit unui comunicat al Guvernului României, scopul implementării controlului coordonat îl reprezintă fluidizarea fluxului de persoane, a mijloacelor de transport şi mărfuri care traversează frontiera de stat prin respectivul punct de trecere a frontierei.
„În urma controalelor efectuate la acest punct de frontieră, în perioada implementării Acordului, s-a constatat o îmbunătăţire a traficului, în sensul scăderii timpului mediu de aşteptare a fluxului de persoane, aspect care nu se regăseşte însă în ceea ce priveşte fluxul mijloacelor de transport. În acest sens este necesară prelungirea cu încă 6 luni a acestui acord, în scopul simplificării, fluidizării şi coordonării controlului traficului de frontieră”, se arată în comunicat.