Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

La Parlament s-a discutat despre organizarea referdumului pentru aderarea la UE

Legislativul de la Chișinău a organizat discuții publice despre referendumul constituțional privind integrarea europeană
Sputnik
CHIȘINĂU, 8 apr - Sputnik. Comisia juridică, numiri și imunități a organizat consultări publice despre referendumul pentru revizuirea Constituției privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, transmite biroul de presă al Parlamentului.
Potrivit comunicatului, la discuții au participat membri ai Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile.
„Participanții la discuții s-au referit la PROIECTUL de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, care a fost publicat și propus pentru consultări publice, precum și la procedura de organizare a referendumului constituțional”, se anunță în comunicat.
Proiectul legislativ propune completarea preambulului Legii Supreme a țării cu două alineate, prin care se „reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și se declară că integrarea în Uniunea Europeană este un obiectiv strategic al țării noastre„.
La fel, se propune completarea Titlului „Integrarea în Uniunea Europeană” cu un alineat care se referă la aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale UE.
„Scopul consultărilor de astăzi a fost, în primul rând, să înțelegem dacă textul prezentat corespunde cu rigorile necesare. Curtea Constituțională se va expune printr-un aviz. Conform legislației, Curtea Constituțională are la dispoziție zece zile să se expună. După acest lucru, vom prezenta Parlamentului un proiect de hotărâre. După înregistrarea acestui proiect de hotărâre este necesar de a respecta rigoarea de șase luni. Ulterior, cetățenii, la cabina de vot, se vor expune, prin intima lor convingere, dacă susțin sau sunt împotrivă”, a explicat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca.
Pe data de 21 martie 2024, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova, care stabilește că integrarea și aderarea europeană este proiect de prioritate națională al Republicii Moldova.
Reamintim, referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de Președinta țării, Maia Sandu, și se va desfășura în ziua alegerilor prezidențiale.