CHIȘINĂU, 1 apr – Sputnik. Opoziția turcă a reușit să câștige alegerile locale generale devansând formațiunea politică de guvernământ condusă de actualul șef al statului.
După numărarea a circa 99% din voturi la nivel naţional, formațiunea AKP (islamist-conservator) a obținut cel mai mic scor electoral din ultimele două decenii.
Principalul partid de opoziţie, CHP (social-democrat), a revendicat victoria la Istanbul și Ankara, cele mai mari două oraşe din Turcia, şi a cucerit multe altele, precum portul Izmir sau Bursa.
Alegerile locale din Turcia au devenit o manifestare a democrației turcești. Acest lucru a fost declarat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, vorbind la sediul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la putere.
„Indiferent de rezultate, câștigătorul acestor alegeri va fi, în primul rând, democrația noastră, voința poporului nostru. Câștigătorii maratonului electoral au fost, în primul rând, nu candidații, ci Turcia, toți cei 85 de milioane de cetățeni ai țării, indiferent de apartenența lor politică”, a spus liderul turc, la sediul Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), aflat la guvernare, citat de agenția Anadolu.
Șeful statului a precizat că "nu există nimic mai presus decât voința poporului".
Peste 61 de milioane de alegători au fost înregistrați în țară, iar 206.845 de secții de votare au fost deschise.
La alegeri au participat candidați din partea a 34 de partide politice, inclusiv din partea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la putere, al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, precum și candidați independenți.