CHIȘINĂU, 15 mart – Sputnik. Veteranii războiului de pe Nistru, care au merite deosebite față de stat, vor primi indemnizații majorate, anunță serviciul de presă al Parlamentului Republicii Moldova, făcând referire la un proiect de lege adoptat în a doua lectură.
Potrivit noilor reglementări, persoanele decorate cu ordinul „Credință Patriei” de clasele I, II și III pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova vor primi o alocație nominală majorată în cuantum de 300 de lei, iar persoanele care s-au învrednicit de titluri onorifice și cei decorați cu cruci sau medalii în timpul apărării integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și celor decorați pentru vitejie – 150 de lei. Pentru asta, în 2024, este necesară alocarea suplimentară a peste două milioane de lei.
Actualmente, subliniază sursa oficială, alocația nominală pentru persoanele decorate cu cruci, medalii și ordine constituie 100 de lei, iar pentru cele decorate cu cruci sau medalii – 50 de lei. Conform datelor statistice, numărul beneficiarilor în anul curent este de 460 de persoane decorate cu ordinul „Credință Patriei” clasa I, II, III și 1126 de persoane decorate cu titluri onorifice, cruci sau medalii în timpul apărării integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și celor decorați pentru vitejie.
Miniștrii PAS primesc actualmente salarii de circa 50 de mii de lei.