CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik. Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2025, transmite Sputnik Belarus.
Duminică, în țară au loc alegeri ale deputaților din Adunarea Națională și consiliile locale. Declarația lui Lukașenko a venit ca răspuns la un jurnalist care a întrebat despre planurile actualului șef de stat de a candida la următoarele alegeri prezidențiale.
"Voi merge, voi merge... Spuneți-le (opoziției - n.r.) că voi merge. Cu cât situația va fi mai dificilă, cu cât vor agita mai activ societatea noastră, cu atât mai repede voi merge la aceste alegeri", a declarat Lukașenko.
În același timp, el a precizat că mai este un an până la alegeri, se pot întâmpla multe, dar autoritățile vor reacționa la schimbările care vor avea loc în societate.