CHIȘINĂU, 24 feb - Sputnik. Transportul public din Moldova a transportat 273,5 milioane de pasageri în 2023, ceea ce reprezintă cu 11% mai mult decât în anul precedent, a anunțat Biroul Național de Statistică (BNS).
În special, transportul de pasageri efectuat pe calea ferată s-a majorat cu 35,3%, transportul rutier cu 7,5%, transportul aerian cu 4,9% și transportul electric cu 12,6%.
În 2023, prin intermediul transportului feroviar au fost deserviți 774,3 mii de pasageri. Cu transportul rutier (autobuze și microbuze) de călători au fost transportați 85,4 milioane de pasageri, dintre care 73,5 milioane de pasageri (86,0% din total) în traficul urban și suburban, 10,4 milioane de pasageri (12,2%) în traficul interurban și 1,5 milioane de pasageri (1,8%) în traficul internațional.
Pe calea aerului au fost transportați 1,3 milioane de pasageri, iar transportul electric 185,8 milioane.
Traficul de pasageri în 2023 a totalizat 5.805,2 milioane de pasageri-km, ceea ce înseamnă o creștere de 9,3% față de 2022. Cea mai mare creștere a acestui indicator a fost înregistrată în transportul feroviar (+84,4%), urmat de transportul electric (+13,1%), aerian (+8,8%) și rutier (+8,1%).